Home Aparat Medical DiaDens - PCM Aparat Medical DiaDens - Cardio Patura Multistrat OLM Ochelarii Dens Preturi Confidentialitate Termeni si Conditii Contact

Sistemul Nervos Si Principiile Functionarii Aparatului

(Pentru persoanele fara pregatire medicala)

Arta medicinei nu a aparut ca un fruct al gandirii teoretice ci, dimpotriva, oamenii au inceput sa se gandeasca la rationamentele teoretice dupa ce au gasit metode de tratament.
A. Celsus, III-II I.C.
Boala este, de fapt, o tulburare informationala la diferite niveluri de organizare a sistemelor fiziologice, viata si sanatatea fiind de fapt un echilibru controlat.
G.G.Gvidott, 1990

Sistemul nervos asigura adaptarea corpului la mediul extern. Pe parcursul intregii vieti, in conditiile permanent schimbatoare, sistemul nervos regleaza activitatea tuturor tesuturilor si organelor, face legatura dintre organe si parti ale corpului si realizeaza un dialog sau feedback intre nevoile corpului si mediul extern (activitate homeostatica si comportamentala).
Acest subsistem realizeaza unitatea tuturor sistemelor corpului. Toate functiile sale sunt realizate de cele 40-45 de miliarde de celule nervoase numite neuroni. De aceea cuvantul „neuro” este inclus in toate echipamentele DENAS, ceea ce inseamna ca DENAS "opereaza impreuna cu si actioneaza ca parte componenta a sistemului nervos”.

Neuronii poseda urmatoarele capacitati unice:
  • Actioneaza (starea activa) sub efectul stimulilor fizici sau chimici
  • Accepta, codifica si proceseaza informatia legata de conditiile mediului intern si extern al corpului
  • Transfera informatiile sub forma de impulsuri electrice (precum si prin alte mijloace) altor celule nervoase sau organe (muschi, glande, vase etc.), stabilind legatura intre ele
  • Stocheaza o copie a informatiei in propria memorie capacitatea celulelor nervoase de a stoca informatie permite lobului frontal al creierului omenesc sa pastreze in memorie absolut tot ce s-a intamplat in viata cuiva. Capacitatea acestei memorii ar putea sa contina toata memoria genetica a stramosilor unei persoane. 

Celulele nervoase au diferite forme si marimi (intre cinci si zece microni). Fiecare neuron are structuri scurte (dendrite) si circuite lungi (axoni) (Fig. 1). Dendritele primesc informatia de la alte celule nervoase. Numarul interactiunilor scurte ale fiecarui neuron poate sa varieze intre 1 si 1.500. Axonul realizeaza transferul rezultatului informatiei procesate: pe de-o parte, de la structurile receptoare ale celulelor nervoase ale pielii, organelor interne si tesuturilor pana la sistemul nervos central, iar alta data, de la sistemul nervos central catre organe, tesuturi si piele. In felul acesta se explica de ce circuitele lungi ale celulelor nervoase se numesc cai neuronale. In general, un neuron se conecteaza cu un mare numar de celule nervoase, ceea ce asigura interactiunea dintre ele, precum si posibilitatea formarii unor structuri complexe, a reglarii diferitelor functii. 

  fig.1  

Un grup complex de neuroni care regleaza o functie specifica formeaza un centru neuronal (de exemplu, centrul vaso-motor, centrul vorbirii, centrul respiratiei etc.). Organizarea centrului neuronal se structureaza in jurul unui grup de neuroni care formeaza centrul nucleu. In anumite cazuri, datorita faptului ca lungimea circuitelor poate sa atinga 1-1,5 metri, neuronii se unesc intr-un singur grup functional, chiar daca ei sunt distribuiti in diferite zone anatomice.
Cei mai importanti neuroni, centri nervosi si nucleele sunt situati in creier si maduva spinarii. De aceea, nucleele sunt considerate ca alcatuind sistemul nervos central.

Creierul este localizat in cavitatea craniana si este inconjurat de trei membrane protectoare. Creierul regleaza hormonii, imunitatea, activitatea inimii, presiunea arteriala, respiratia, temperatura, pozitia corpului (echilibrul etc.), activitatea motorie, necesarul de hrana si lichide, interactiunea reflexa dintre corp si mediu, starea interna a corpului (homeostaza), activitatea mentala, invatarea si memoria, emotiile si vorbirea, reactiile comportamentale, gandirea, somnul si insomnia, constiinta si starea de veghe etc.

Maduva spinarii este localizata in cavitatea sirei spinarii si este inconjurata de trei invelisuri si intarita prin ligamente. Incepe din extremitatea superioara a vertebrei craniene si coboara pana la vertebra 1-2 lombara. Maduva spinarii este legata de creier prin sisteme complexe de celule nervoase. Conexiunea intre maduva spinarii (si creier), pe de o parte, si piele, aparatul motor si organele interne, pe de alta parte, se realizeaza de asemenea cu ajutorul circuitelor celulelor nervoase. Din punctele de iesire ale maduvei spinarii si creierului, aceste celule se intrepatrund, formand radacini, plexuri nervoase, artere nervoase si nervi spinali (Fig. 2-4). Aceste formatiuni nervoase si multiplele lor ramificatii formeaza sistemul nervos periferic.

  fig.2  
  fig.3  
  fig.4  

Dupa functiile pe care le indeplinesc, toate celulele nervoase pot fi impartite in trei grupe:

  • Cele care aduc semnalele informatiei de la receptori si organele de simt (sistemele senzoriale ale corpului) spre creier si maduva spinarii. Aceste celule se numesc senzoriale sau aferente
  • Cele care transfera informatia de la creier si maduva spinarii catre toate organele si tesuturile (executante). Acestea se numesc celule motoare sau eferente
  • Cele care leaga neuronii din creier si maduva spinarii. Sunt numite neuroni intercalari (interneuroni), formand grupul cel mai numeros de celule nervoase si fiind mult diferiti ca forma si functie.

Receptorii sunt situati la capetele circuitelor celulelor nervoase senzoriale din corp si sunt adaptati pentru a primi anumiti stimuli din mediul extern sau intern. Ei sunt de asemenea adaptati penrtru a transforma energia fizica sau chimica in activitate nervoasa. Toti receptorii care accepta stiimulii (semnalele) din mediul extern sunt clasificati in categoria extero-receptorilor cei care primesc stimuli de la muschi, tendoane, incheieturi si ligamente sunt proprio-receptori cei care primesc mesaje de la organele interne se numesc intero-receptori.

In sistemul senzorial, semnalele sunt codate (cifrate) in cod binar, adica se exprima prin prezenta sau absenta unui impuls electric intr-o anumita perioada de timp. Aceasta metoda de codare este foarte simpla si stabila, precum si rezistenta la interferente. Informatia despre un stimul si parametrii acestuia este transferata sub forma impulsurilor simple, dar si in grupuri sau loturi de impulsuri. Amplitudinea, durata si forma fiecarui impuls sunt asemanatoare, dar numarul impulsurilor dintr-un grup, frecventa repetarii, durata grupurilor si perioadele de timp dintre ele, modelul temporal al grupului, toate acestea difera si depind de caracteristicile stimulului. Informatia senzoriala este de asemenea codificata prin numarul neuronilor actionati simultan si prin localizarea acestora in stratul neuronal. Spre deosebire de codurile telefonice si de televiziune, care sunt descifrate prin refacerea formei initiale a unui mesaj, in sistemul senzorial nu are loc o astfel de decodare.

Intregul sistem nervos este impartit in mod conventional in doua sectiuni principale – somato-senzorial (animal) si vegetativ (visceral).

Sistemul nervos senzorial somatic asigura pielea si organele senzoriale cu nervi senzitivi si raspunde de functiunile aparatului de sustinere si motor (oase, articulatii, muschi).
Sistemul nervos vegetativ raspunde de reglarea functionarii sistemului cardiovascular, organelor de respiratie, aparatului digestiv, glandelor endocrine si organelor uro-genitale, controland in acelasi timp alimentarea muschilor (Fig. 5). Ca si cel senzorial-somatic, sistemul nervos vegetativ are propria reprezentare in creier si maduva spinarii (partea centrala), pe langa cea periferica sau partea extracraniana (ganglioni, cai nervoase si nervi care duc spre organele interne).

Sistemul nervos vegetativ se imparte in doua:

sistemul nervos simpatic si sistemul nervos parasimpatic.

  fig.5  

Dualitatea simpatic-parasimpatic, prin care se induce fie stimularea, fie incetarea functionarii unor organe, contribuie la pastrarea echilibrului dinamic al anumitor functii paralele (vezi Tabelul 4).
Stimularea parasimpatica produce inhibarea activitatii anumitor organe si efectul de stimulare in altele. In plus, uneori, sistemul simpatic actioneaza ca stimulator si alteori ca inhibitor. Desi deseori activarea simpatica produce o modificare in functionarea organului corespondent, care este in opozitie cu efectul activarii parasimpatice, nu este corect sa consideram legatura dintre cele doua parti ale sistemului nervos vegetativ ca pe o legatura conflictuala. Dimpotriva, ele participa impreuna la asigurarea adaptarii totale a corpului la conditiile schimbatoare de mediu, adica colaboreaza sinergic intre ele.

Tabelul 4
Raspunsurile organelor la stimularea nervilor simpatici si parasimpatici
(Tabeev D.M., 2001, pag. 92-93)

Organe

Sistem parasimpatic

Sistem simpatic

Inima
frecventa
forta bataii inimii
conductibilitate
Vase
piele
muschi
organe peritoneo-pelvice
organe interne
coronar
plaman
creier
glande salivare
organe genitale externe


inhibitie
-
-

-
-
dilatare

contractie
-
dilatare
-
-


stimulare
-
-

contractie
dilatare
contractie

dilatare
-
contractie
-
-

Muschi plati
esofag
cord
stomac

pilor
intestine

rect
muschi sfincter al anusului
vezica urinara (detrusor)
sfincter cistic
ureter
bronhie
iris
muschi ciliar
muschi pilomotor
a treia pleoapa
penis
uter


uter gravid
uter negravid


contractie
dilatare
relaxare
tonus si peristaza
crestere
relaxare
tonus si peristaza
contractie
crestere
contractie
crestere
contractie
contractie
contractie
contractie
-
-
erectie
variaza in functie de tipul starii
generale si functionale

-
-


crestere
contractie
tonus si peristaza
descrestere
contractie
tonus si peristaza
descrestere
relaxare
contractie
relaxare
-
dilatare
-
-
relaxare
-
-
ejaculare
variaza in functie de tipul starii 
generale si functionale

contractie
relaxare

Glande
salivare
nazale
gastrice
pancreatice
sudorifere
insulele lui Langerhans
stratul epinefros al creierului
ficat
metabolism principal


stimulare
-
-
-
-
stimulare
-
-
-


stimulare
inhibitie
-
-
stimulare
-
-
glicogenoliza
ameliorare

Utilizand nervii si caile umorale, sistemul nervos vegetativ coordoneaza si adapteaza activitatile tuturor organelor. El participa si la conservarea echilibrului dinamic al functiilor vitale.
Se pare ca ideile Orientului antic in legatura cu echilibrul corpului care deriva din armonia celor doua fenomene opuse in aparenta se potrivesc cu aceasta stabilitate dinamica a homeostazei corporale – realizata cu ajutorul functiilor sistemului nervos vegetativ (D.M. Tabaeva, 2001).
Functiile componentelor senzorial-somatice, simpatice si parasimpatice ale sistemului nervos vegetativ se realizeaza cu ajutorul actiunilor reflexe complexe. Acestea se concentreaza pe auto-reglarea stabilitatii mediului intern al corpului.

Reflexul, raspunsul corpului la stimuli, reprezinta o sarcina functionala separata a sistemului nervos. Cea mai simpla reprezentare a acestei functii se exprima prin „stimul -->raspuns”. Totusi, in ceea ce priveste fiinta umana, activitatea reflexa este un rezultat al procesarii foarte complexe a informatiei. Ca sa existe un raspuns previzibil si reusit la un stimul, este necesara mentinerea controlului asupra rezultatului acestui raspuns. Acest control se realizeaza printr-un sistem care, dupa ce organul sau muschiul (efector) a realizat comanda initiala, transfera informatia referitoare la rezultat de la organ inapoi la nervul sau centrul care actioneaza ca centru de comanda.  Centrul de comanda este astfel informat daca, in functie de mediul intern al corpului, raspunsul a fost efectiv si asteptat. Apoi, receptorii accepta nu numai stimulul comenzii initiale, ci si raspunsul la acesti stimuli. Disponibilitatea acestui control transforma arcul reflex intr-un cerc reflex prin care impulsurile nervoase circula permanent (legatura directa si feedback-ul). Aceasta monitorizare constanta, pe parcursul ciclului stimul/raspuns reprezinta un mecanism pentru masurarea raspunsurilor, inregistrarea anormalitatilor, realizarea ajustarilor, remasurarea raspunsului si asa mai departe.  Conform datelor experimentale, in timpul unei singure secunde, celulele nervoase realizeaza 100 trilioane de operatii elementare, computerele moderne fiind capabile de efectuarea a doar unui miliard de astfel de operatii.
Datorita primirii si procesarii constante, aproape instantanee a informatiilor externe (de exemplu, din mediu) si interne (adica de la organe si tesuturi), in fiecare secunda sistemul nervos poate regla (crescand/descrescand activitatea) toate organele si sistemele corpului, tinzand prin urmare sa mentina stabilitatea optima a sistemului.
De exemplu, in cazul cresterii temperaturii corpului, datorita unor motive externe (canicula) sau interne (infectii), un corp care functioneaza normal nu se va supraincalzi. Temperatura corpului este reglata prin mecanisme neuronale de feedback care functioneaza in primul rand prin intermediul hipotalamusului (care contine nu numai mecanisme de control, ci si senzori de temperatura importanti).

Mecanismul acestui fenomen de auto-reglare se poate rezuma dupa cum urmeaza:

  • Interoreceptorii inregistreaza o crestere a temperaturii interne dincolo de nivelul de siguranta pentru corpul uman
  • Impulsurile electrice trimise prin caile aferente transmit aceasta informatie catre sistemul nervos central (Fig. 7)
  • Se face o analiza, se ia o decizie si se transfera comanda pentru aplicarea acestei decizii catre sectiunea executiva a creierului (vezi Fig. 6)
  • Prin caile eferente, impulsurile electrice de la creier trimit solutia catre organele executive
  • Dupa ce primesc comanda, vasele de sange din piele se dilata si la temperatura de 37 grade, incep sa functioneze glandele sudoripare (Fig. 8)
  • Ca rezultat, pielea functioneaza ca un radiator, pierzand caldura, prin vasele dilatate, in mediul ambiant
  • Glandele sudoripare produc transpiratia abundenta iar evaporarea, cunoscuta din fizica elementara, face sa creasca transferul de caldura
  • In felul acesta, temperatura ridicata scade si se restaureaza mediul intern normal al corpului
  • Feedback-ul (aferentatie inversa) catre sistemul nervos central al starii ajustate a avut loc pe tot parcursul procesului de remediere, pana se ajunge la o temperatura comparabila cu cea normala si inceteaza functionarea intensa a eferentelor (vase de sange si glande sudoripare) (Fig. 9).
  fig.6  
  fig.7  
  fig.8  
  fig.9  

In cazul experimentarii unei stari de stres excesive sau indelungate, sau a unei stari patologice ori a unei boli de desincronizare, se poate produce functionarea defectuoasa a sistemului nervos. Prin urmare, sistemele defecte de reglare a unor anumite mecanisme reflexe ale corpului nu mai pot asigura functionarea optima a organelor si sistemelor de organe. Persoana simte o stare de rau constanta si bolile acute repetate pot sa evolueze, sa se cronicizeze si sa produca tulburari de metabolism.
In aceste conditii, folosirea semnalului unic (impulsuri la pachet) asigurata de aparatele terapeutice DENS/DENAS (care opereaza pe baza principiului biofeedback-ului) duce la recuperarea posibilitatilor de reglare ale sistemului nervos si, de obicei, la o rata inalta a insanatosirilor. 
De exemplu, o tulburare a reglarii sistemului nervos la copii poate sa produca o crestere a temperaturii corpului datorita distorsionarii fluxului informatiei – si dilatarea vaselor de sange periferice, impreuna cu activarea functionarii glandelor sudoripare nu are loc. Nu se produce mecanismul de racire atat de important. Ca rezultat, pielea acestor pacienti este palida si rece, starea lor de rau se inrautateste, ducand la voma, delir, algospasm si pierderea constiintei. Daca, in aceste conditii, se aplica electrozii aparatului DENAS pe o anumita portiune a pielii, semnalul asemanator celui neuronal va ajunge la sistemul nervos central si va initia raspunsul corespunzator. In urma acestui lucru, comanda (semnalul) necesara pentru normalizarea mediului intern corporal se va duce la organele executive, producand corectarea temperaturii corpului si imbunatatirea starii generale a pacientului (Fig. 10).

  fig.10  

Intr-un mod asemanator, aplicarea aparatelor DENS/DENAS asupra anumitor portiuni care determina informatii energetice biologice, avand influenta asupra sistemului receptor al pielii, va conduce la eliminarea si a altor tulburari functionale ale corpului.

terapia denas

Terapia Denas

Principiile Terapiei Denas
Instructiuni De Utilizare
Sistemul Nervos Si Principiile Functionarii Aparatului
Eficienta Aparatelor
Aparatul Denas Versus alte Aparate Medicale
Efectele Aparatelor de Terapie Denas
Indicatii Ale Terapie Denas
Contraindicatii